Daltonisti

Ies la o plimbare. Încerc să ocolesc o mașină parcată pe trotuar, când din spate mă claxonează una nervoasă.
"-Ce faci dom'ne? Mă lași și pe mine să parchez odată??"
Mă uit în stânga, mă uit în dreapta.. La un metru de mine, pe trotuar,  un semn de "Oprirea Interzisă"... Îi arăt semnul, la care ea se răzvrătește, spunând că să n-am eu treabă cu ce face ea... M-a liniștit cu asta.. Are și femeia dreptatea ei. Rămân totuși să văd minunea... Începe să parcheze...după 3 manevre dă cu mașina în stâlpul metalic care susține semnul de circulație. Mai face două manevre și lovește un pic și mașina din spate.. Mă declar mulțumit de ce am văzut și părăsesc locația. La 10 metri mai jos, o mașină de poliție stă cu luminile stinse, ca să vâneze șoferii care trec pe roșu.
Iau o gură de aer plin de praf primăvăratic și la sfârșitul plimbării mă urc în mașină și merg la mall să văd ultimele stiluri în materie de hair-stilism și găuri în blugi.
E doar două după-amiază. Parcarea e plină. Stewarzii (sau oamenii ăia bătrâni care nu au nici o treabă cu bunul simț) îmi fac semn să ocolesc spre parcarea din spatele mall-ului. Zis și făcut..  Văd totuși un loc de parcare ce mi se pare liber, si, după ce fac o "românească", mă îndrept spre locul liber.. Țeapă. Un șofer de BMW și-a lăsat mașina perpendicular pe 2 locuri,  deci mai caut. Trec pe lângă locurile rezervate persoanelor cu handicap. Văd un loc liber, dar il trec cu vederea pentru că poate are nevoie de el vreo persoană cu h....îmi taie calea brusc un Mercedes-Benz.. Nu le am cu anii, dar pare nou. Aștept să văd cum arată o persoană cu handicap, pentru că nu am mai vazut de mult... Înaltă, brunetă,..nu știu cum a condus cu tocurile alea, dar s-a descurcat. Caut handicapul... Din dreapta se dă jos un om între două vârste, îmbrăcat bine de tot. Poate el e handicapul... Găsesc cu chiu cu vai loc după încă 10 minute..
Îmi termin cumpărăturile, și după ce mă feresc cu greu de valurile făcute din cei ce vin la mall doar ca să se odihnească pe locurile de la food-court,  ies și plec spre casă.
Mi-a ajuns pentru o singură zi.
Stau și mă gândesc.. Oare cei care au nesimțire în loc de bun simț, sunt la fel ca cei care văd verde în loc de roșu? 

Pentru 2016.

Îmi fac și eu o listă cu dorințe pentru 2016.

Nu am mai făcut asta până acum, dar am zis să încerc și eu o dată, poate-poate îmi reușește ceva.

Dacă măcar jumătate din listă se împlinește,  atunci înseamnă că undeva mai există speranță pentru liste de dorințe și pentru actorii principali ai dorințelor mele.

Să încep, deci.

Pentru 2016 îmi doresc:

-să nu mai creacscă prețurile, deși TVA-ul scade;

-să nu mai văd mașini parcate pe locurile pentru persoane cu probleme sau lăsate cu avariile pornite pe vreo trecere de pietoni sau în fața vreunei bănci;

-să nu mai văd ÎN FIECARE ZI mesaje legate de Black Friday-ul care ține de sâmbătă până joi;

-să nu mai iasă lumea din pușcărie mai devreme cu câteva zile pentru că au publicat lucrări ”științifice”;

-să nu se mai compare un accident cu o crimă;

-să nu se compare o revoluție cu o ieșire la un ceai pe stradă;

-să apară butonul de dislike la Facebook;

-să crească numărul de membri ai familiei mele măcar cu unul, și asta să fie și din cauza mea;

-să iasă România pe plus la kilometri de autostradă la sfârșitul anului;

-să nu îl mai văd la televizor pe Huidu în emisiuni de divertisment, ci doar în documentare legate de cât de urât e să omori oameni;

-să nu mai facă PRO TV-ul emisiuni pre-Măruță care să trateze subiectele ce urmează să fie povestite la Măruță;

-să nu mai apară și alte emisiuni ca cele ale lui Măruță, Simona Gherghe sau Kapatos (am zis sa fiu umil, și să nu îmi doresc ca măcar una din aceste emisiuni să dispară cu desăvârșire);

-să treacă România de grupele de la Euro;

-să vizitez măcar o altă țară în afară de cele pe care le-am vizitat până acum;

-să nu mă mai stresez atât de mult pentru orice fel de tâmpenie;

-să mi se pară viața ușoară chiar și atunci când e mai puțin ușoară;

-să văd din ce în ce mai puține declarații și din ce în ce mai multe fapte împlinite.

Mă opresc momentan aici. Dacă o să îmi mai pulseze capul și la gândul altor dorințe pentru anul ăsta, o să continui lista. Dacă nu, mă abțin până la anul.

Ia să vedem. Merge?

2015 poză cu poză

Unul din gândurile din 2014 pentru 2015 a fost ca în fiecare zi a lui 2015 să fac câte o poză, iar la final să fac un filmuleț cu câte o poză din fiecare zi a lui 2015. Au fost zile în care am avut de unde alege, dar au fost și zile când eram destul de aproape să uit să-mi urmez gândul. Până la urmă, am reușit să ajung cu bine la sfârșitul lui 2015 cu gândul realizat. Măcar cu ăsta. 

Despre Nimic 2.2

"Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avem nici un fel de viitor."

[Horațiu Mălăele, replică din spectacolul de improvizaţie „Caramitru Mălăele, câte-n lună şi în stele“]

Am văzut acum câteva zile o tanti la știri. O întreba un reporter cu cine o să voteze la alegeri. Răspunsul ei? ”Păi încă nu mi-a dat nimeni nimic, deci nu știu cu cine o să votez.” Ăsta e alegătorul român. E imaginea perfectă. Noi, ceilalți, ne-am săturat de ei și nu mai mergem la vot. Dar el, ”alegătorul român”, trebuie premiat cu ceva ca să știe cu ce găleată să voteze.

Până să o văd pe tanti aceea la știri, nici nu știam că vin alegerile. Cam acum două săptămâni a fost asta. Apoi am mai văzut săptămâna asta o grămadă de cortulețe, de șepci, de pixuri, de pliante de toate culorile. Și cel puțin de două ori pe zi, am văzut câte un pâlc de șepcuțe de aceeași culoare însoțindu-l pe ”EL”. Reprezentantul lor. Al celor de aceeași culoare. Pe care doar ei îl știu, pentru că noi doar o dată la câțiva ani îl vedem pe viu. Doar atunci am văzut politicieni în stradă. În rest îi văd pe la televizor. Cum se chinuie să spună discursuri în limbi străine în Parlamentul European în sute de cuvinte din care europenii nu înțeleg nimic. Îi văd schimbându-și mașinile mai des decât eu filtrele la a mea. Îi văd cum își dau pensii și vacanțe, diurne și recompense pentru ceea ce fac ei acolo, la locul lor de muncă. Îi mai văd prin ziare prinși dormind sau votând pentru colegii lor de coaliție. Îi mai văd acuzându-se mereu unii pe alții pentru ceea ce fac împreună.

De aceea, până când nu o să îi văd mai des pe lângă mine, rezolvând și problemele mele, nu doar pe ale lor, o să îi votez pe toți la fel de mult sau la fel de puțin. O să cer mereu persoanei de la secția de votare încă un pic de tuș pe ștampila de vot, pentru că nu o să îmi ajungă din prima pentru toți cei ce vor ”acolo”. 

Nu am zis că nu votez. Doamne ferește. E încă un drept al meu, de care vreau să beneficiez de fiecare dată când am ocazia. 

Eu nu aștept nici o găleată de la ei. Nici un pix. Nici o lege în plus sau în minus față de cele normale. Nu aștept să se schimbe totul din prima. Nu aștept să fie toți cinstiți de mâine sau de poimâine. Aștept de la ei doar ceea ce așteaptă și ei de la mine. Să își facă treaba. La vot, la muncă sau în oricare alt loc. 

Despre Nimic 2.1

A venit în sfârșit primăvara. De fapt, dacă te uiți în calendar, îți dai seama că a cam și trecut, calendaristic vorbind. Deci a cam trecut. Asta înseamnă că începe vara imediat. Și când începe vara, e sigur ziua mea. Oricum ar fi, măcar o să fie cald. Mai fac un an. A mai trecut o toamnă, o iarnă, imediat o să mai treacă o primăvară. Atât de repede trece timpul în ultima vreme încât mă simt în Click.

Parcă nu mai e atâta timp ca înainte. Parcă sunt din ce în ce mai multe de făcut și din ce în ce mai puțin timp pentru a le face. Și cea mai tare fază e că chiar nu prea am multe de făcut. :)

Gata. Deja la punctul ăsta a mai rămas doar una din zece persoane care au dat din greșeală click pe link crezând că la celălalt capăt al internetului va da de vreo pagină interesantă. 

Acum pot să continui cu ideea de bază. O zi de naștere. Nu contează a cui. Orice zi de naștere. Mereu am crezut că ar trebui să mă bucur sau să ne bucurăm de fiecare moment în care pot sau putem sărbători ceva. Și mereu mi-am dat seama că mai sunt câteva cerințe care trebuiesc îndeplinite până să te poți bucura. Una din cele mai importante, e ”cadoul”. Îți ocupi câteva momente prețioase din viață cu el. Deși nu ar trebui. Ar trebui să ne întâlnim, să petrecem, să ne simțim bine pentru că e ziua lui sau a ei. Nu cred că înainte de asta ar trebui să căutăm pe ”peretele” de facebook al lui sau al ei eventuale indicii despre ce ar vrea să primească. Nu cred că ar trebui să căutăm pe blog-uri sau pe diferite site-uri un eventual ”wishlist” al acelei persoane. Nu cred că ar trebui să ne apucăm să întrebăm în stânga și în dreapta ce-o vrea el sau ea cadou. Pentru că asta ar umbri un pic starea de bine pe care ar trebui să o avem. Sunt momentele acelea în care te gândești că nu prea mai ai timp pentru idei noi. Sunt momentele în care te gândești că iarăși trebuie să îți aduci aminte ce ai luat ultima dată și pentru cine. Cadourile ar trebui lăsate pentru copii. Ei sunt singurii care se bucură într-adevăr de ceea ce primesc. Se bucură pentru o carte de colorat, pentru o mașină cu telecomandă pentru că știu cât de bine se vor simți când vor folosi minunățiile pe care le-au primit și pe care le-au așteptat atât de mult. Dar noi? Oamenii mari și maturi care mergem la serviciu și care așteptăm sfârșitul de săptămână nu pentru a merge în parc ci pentru a dormi un pic mai mult? Cum te bucuri când primești un cadou? ”O, da... Super... Mersi.. Tare!” Și acolo sunt toate gândurile. În cuvintele astea puține. Sunt gândurile legate de faptul că ai încă o sticlă de alcool de așezat prin casă, sunt gândurile legate de faptul că îți poți adăuga încă un tricou la colecție, sunt gândurile legate de faptul că parcă nu sunt culorile care îți plac ție, dar e cadou. O să vezi tu acasă ce faci cu el. Sau cu ele. 

De mult am vrut să zic asta, dar m-am tot abținut. Până acum. Nu mă mai abțin. Așa că singurul rând de pe ”peretele”  meu legat de ce vreau de ziua mea, și singura dorință dintr-un eventual ”wishlist” este să am prietenii lângă mine în ziua aia. Sau dacă nu se poate în ziua aia, atunci într-o zi de pe lângă, când o să am de gând să sărbătoresc faptul că am mai prins o zi naștere. Nu mai vreau nici un cadou. Nu mai vreau nici un gând legat de el. Nu vreau să umble lumea după cai verzi pe pereți. Timpul destinat căutărilor l-ar putea petrece cu familia. Sau cu prietenii. Sau făcând ceva util sau plăcut. Orice ar fi, sunt sigur că lumea mi-ar mulțumi pentru timpul ăla liber. 

Așa că vreau prieteni de ziua mea, nu bilete cumpărate la spectacol. 

Știu, sunt o persoană rea că am zis ce am zis și că vreau ceea ce vreau. Dar așa sunt eu. Așa am fost 33 de ani, și sper să nu mă schimb așa repede. 

Abia aștept să îmi spun ”La mulți ani!”.

Despre Nimic 2.0

Zile libere. Zeci.  Nu contează pentru ce, important e să fie. Nu motivul libertății e important, ci libertatea însăși. E un concept democratic, nu am ce zice. Dar câteodată îmi doresc ca între două beri sau între două zile libere, lumea să caute pe Nokii, pe Samsunguri, pe HașTeCeuri sau pe ce mai au ei nu importanța zilei libere, ci măcar însemnătatea ei. 

A început cu Paștele. Clar, luni a fost liber. Lumea a fost mulțumită de lucrul ăsta, pentru că și-au putut scoate grătarele de la ”rece” și le-au putut forja un pic în așteptarea liberelor de 1 mai și etc. O parte mai în vârstă a celor care au avut liber s-au întrebat un pic de ce nu e și marți liber, pentru că ei știau că Paștele are trei zile, nu doar două, și atunci de ce e liber doar în prima și a doua zi, și nu și în a treia. O parte mai tânără a celor liberi au fost mulțumiți pentru ziua liberă de luni, pentru că ei știau că Iepurașul vine doar duminică dimineața cu cadouri, și dacă a fost liber și luni atunci asta a fost un bonus binevenit. O altă parte, mai de mijloc, așa, e liberă mai tot timpul, pentru că e la școală, deci liberul ăsta de Paște nu a contat așa mult, pentru că ei oricum nu mergeau la școală datorită faptului că se pregătesc pentru examenele vieții care urmează sigur prin vară pe undeva. Deci cam asta a fost cu Paștele. A fost bine, a trecut, a fost cât de cât călduț, tradiționalii mici de Paște au sfârâit peste tot, deci a fost bine.

A continuat inevitabil cu Ziua Internațională a Muncii. Pentru că asta a fost sărbătorit pe 1 mai, nu deschiderea meniului în Vama Veche sau în Mamaia. Și pentru a ajuta pe cei care scot bani din turiști chiar și dacă au o piatră seacă în buzunar, Guvernul a mai dat încă o zi liberă. 2 mai. Pentru că în mod sigur cei care ar fi plecat pe undeva și-ar fi luat și ziua aia liberă, dar de ce să nu facem să fie bine ca să nu fie rău și să ajutăm bugetarii să nu mai inventeze scuze absurde pentru a nu veni la serviciu într-o zi în care oricum nu ar fi făcut nimic, pentru că ar fi fost tratată ca o zi de revenire după ziua aia liberă de 1 mai. Și a dat Guvernul liber și de 2 mai. Și omul s-a bucurat maxim pentru că așa au mai scăpat de puțin stres și nu a crescut colesterolul cu încă două unități din cauza stresului, cu vreo douăzeci-treizeci din cauza grătarelor din rețeta unei zile libere. Și a văzut Guvernul că a fost bine, și a fost mulțumit. Și aici sunt mai multe părți de oameni. Este o parte formată din cei care au avut liber de la Guvern pe 2 mai. Ei au fost cei mai grav afectați. Chiar dacă au știut de ce a fost liber de 1 mai, și chiar dacă aveau deja planificat să facă cumva să își ia liber și pe 2 mai, Guvernul i-a ars. Pentru că așa face Guvernul. Adică, a dat liber pe 2, dar a mai scris o propoziție după cea cu liberul. Și anume cea în care zicea că ziua liberă de 2 mai se va recupera. Ori săptămâna următoare prin prelungirea programului, ori în prima sâmbătă. Deci oricât de mult s-au chinuit, a fost tot degeaba. Mai este o parte formată tot din cei care au avut liber de la Guvern de 2 mai, dar care nu și-au dorit asta. Și ei au știut de ce e liber de 1 mai, dar s-au enervat pentru liberul din 2, pentru că nu ar fi avut nevoie de el, și s-au mai enervat și în orele în care au avut ziua aia liberă nedorită. O altă parte este formată din aceiași oameni liberi ”tineri de mijloc” din liberul de Paște. Cei care oricum ar fi avut liber și pe 1 mai și pe 2 mai. Pentru că eu au de sărbătorit, frate. E 1 mai. Încep party-urile la mare. N-ai cum să lipsești de acolo, pentru că dacă o faci, nu te ține lumea minte. Și dacă nu te ține lumea minte, nu exiști. Și nu ai cum să nu exiști, pentru că atunci de ce ți-ai mai făcut freza aia de rahat? Și de ce ți-ai mai luat blugii ăia deja rupți? Și de ce le-ai mai furat alor tăi bani ca să ai pentru tatuajul ăla tribal care nu ști ce înseamnă? N-ai cum să nu fi acolo. E liber oricum la ăia care lucrează. Nu știi tu prea bine de ce, dar e liber. După ce ai auzit de la tovarășii tăi, e liber ca să se meargă la mare. Deci ăsta e motivul, așa că n-ai cum să nu mergi acolo. Și mai e o parte de oameni care n-au simțit nimic. Cei care au lucrat și pe 1, și pe 2. Poate și pe 3, și pe 4. Pentru că a zis ”șeful” că acum se fac banii, când e lumea liberă.

A fost tare. A fost liber, și a mai fost încă un liber. Deci a fost și mai tare.

A urmat în trecerea timpului ziua de 9 mai. Multă lume nu a știut ce a fost în ziua aia, pentru că, dacă nu a fost liber, atunci nu a fost nimic important. Au văzut doar dacă au trecut prin centrul orașelor că s-au strâns pe acolo niște militari și niște oameni. ”Ce fraieri sunt ăștia. Stau ca proștii acolo.” S-au strâns în centru militarii (pentru că ei au un alt fel de calendar, un calendar în care le apare Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Independenței României, Ziua Națională a României etc.) și oamenii aflați acolo pentru a profita de moment. Oameni care atunci când se intona Imnul României, alergau ca descreierații pentru că întârziaseră un pic și nu apăreau în poze, în loc să stea și să respecte dacă nu Imnul, atunci imaginea lor în ochii altora. Oameni care își fac poze și depun coroane la zile de genul ăsta, pentru că ei sunt români. Și pentru că sunt în campanie electorală tot timpul, și ”dacă nu apar la o zi d-asta, nu mă vede electoratul și poate îl votează pe celălalt”. Nu a fost liber. Deși a fost tot o zi de sărbătoare. A României, a Uniunii Europene, a Coaliției care a învins Germania nazistă. A sărbătorit-o partea de oameni care o sărbătorește mereu. Și care știe ce sărbătorește. Și poate care simte ce sărbătorește. Și care nu are liber pentru asta. 

”Ce fraieri. Stau acolo aliniați și se uită la un steag.”

Poate dacă era liber, trecătorii nu ar mai fi zis asta. La cât de cald a fost, sigur ar fi mers la un grătar ca să sărbătorească ziua liberă.

Despre Nimic - 1.5

Duminică.  Dimineața. Afară ninge liniștit. Centraliştii bagă pe foc pentru a încălzi poporul proletar. E o liniste de iarnă. Ninge așa frumos. Dar stai! Ce se aude? A. Da. Cei de la biserică se simt nebăgați în seamă sau în alte locuri și își dau drumul în boxele cumpărate cu banii pensionarelor care eliberează troleibuzele și autobuzele și tramvaiele pentru a se întâlni la al doilea "cel mai tare loc de socializare și de punere la curent cu cine a mai murit și cu bârfele", biserica. Sau să-i zic slujbă? Pentru că unele o iau ca pe un loc de muncă mai mult. 
Să revin totuși la neliniștea principală. 
 Boxele sfinte. 
Înțeleg dreptul la "religie" al fiecărui membru al societății.  Înțeleg că fiecare are dreptul să se roage la cine vrea și pentru cine vrea. E alegerea fiecăruia.  
Ce nu înțeleg, e de ce nu o fac acolo, în liniștea interiorului locului sacru. De ce nu se roagă și de ce nu își spun ofurile şi grijile celui de "sus" în așa fel încât să nu deranjeze rugăciunile celorlalți de afară?  Sau liniștea. Sau somnul.
În fiecare zi de sărbătoare (și trebuie să recunosc că sunt din ce în ce mai multe) sunt obligat să suport trilurile experților în ploconeli către Domnul, de la biserica din zonă. Și nu înțeleg de ce. Eu dacă merg și urlu "Tatăl nostru" lângă biserica aia, sunt amendat pentru deranjarea liniștii publice.  În schimb, bisericoşii de serviciu, dacă își dau boxele la maxim până la gâjâiala aia deranjantă nu pățesc nimic. Nu cred că a zis nicăieri nici un sfânt că dacă nu dai volumul la maxim, nu ești destul de evlavios. Și sunt destul de sigur că nici Dumnezeu nu ar avea nimic împotriva opririi boxelor. I-aş ruga pe evlavioşii de serviciu să încerce o dată să își țină slujba cu boxele băgate înăuntrul bisericii, lăsate la același volum. Să văd cam cum se descurcă.  Nu cred că o să le fie bine. S-ar putea să se roage să se dea volumul mai încet, nu doar să doneze lumea mai mult.
Poate e doar problema mea, poate doar eu sunt deranjat de zgomotele care nu au nicio legătură cu credința.  Poate multă lume o să îmi spună că sunt cam nesimțit pentru ceea ce spun. N-aş vrea să se creadă că nu cred în ceva sau în cineva. Cred.  Sunt momente când cred mai mult și mă rog mai mult, sunt momente când cred mai puțin și mă rog mai puțin. Dar mi se pare nedrept să urlu când fac asta sau să trag lumea de mânecă pentru a fi văzut când o fac.
Până data viitoare, o viață colorată îți doresc, plină doar de zgomote plăcute. 

2012.......2013

La multi ani! 
La multi ani tie, tie, tie, tie.. 
A, da, si tie! 
La multi ani tuturor. 
La multi ani tuturor celor carora nu va pot spune prin viu grai asta,
 la multi ani tuturor celor carora nu vreau sa va spun asta, 
la multi ani tuturor celor carora nu vreti sa va spun asta. 
Sanatate sa aveti, si fericire multa. 
Dorintele bune sa vi se implineasca,
 iar viata sa va fie in fiecare zi si noapte colorata,
 fara nuante de gri. 
Doar culori. 
S-a mai dus un an. 
Unii au fost in criza, 
altii au fost crizati, 
altii au privit de sus sau de departe cum se crizeaza ceilalti. 
Important e ca a mai trecut un an, si ca incepe altul.
 Sper sa il fac si sa il faci mai bun decat cel care tocmai se termina.
 Asa ca iti doresc si sa iti reuseasca incercarea de a face un 2013 mai bun decat 2012.
 La multi ani si un an nou fericit!

Ce Mi-Aș DoRi De La O ApLiCaȚiE Pe MoBiL PeNtRu www.InZonaTa.ro

Salut.

De curând, un nou site pentru ”cumpărături istețe aproape de casă” a apărut pe piață. http://www.InZonaTa.ro. Așa cum îl descriu ”constructorii” site-ului, InZonaTa este un ”portal de oferte speciale promovate către persoanele interesate să descopere noi comercianți din zonele pe care le frecventează zi de zi”. Din ce am văzut eu, momentan este mult mai de folos celor din București și din împrejurimi. Eu locuind în Cluj-Napoca, mă pot bucura doar de ofertele ”naționale” ale site-ului, ceea ce este oricum destul de bine.

Ca un site care se respectă, a început o amplă campanie de promovare de-a lungul și de-a latul internetului. Pentru a-i ajuta în campania de promovare, domnul Florin Grozea a postat pe blogul dânsului o invitație la un concurs, în urma căruia câștigătorul va deveni fericitul posesor al unui iPhone 5. După cum spune Florin, câștigătorul va trebui în primul rând să fie simpatic, iar apoi trebuie să mai aibă și un pic de noroc. Partea cu ”simpatic” se poate rezolva prin postarea pe blogul personal a unui articol cu care să participi la concurs și cu care să reușești să treci mai departe, iar partea cu ”noroc” e rezolvată de site-ul care va alege aleator câștigătorul. 

Dar destul cu explicațiile despre concurs. Să trecem la partea cu site-ul.

Mi-am făcut cont pe site-ul lor în așteptarea zilei când una din ofertele de pe pagină să îmi facă cu ochiul, și să profit astfel de avantajul de a avea un user pe InZonaTa. Dat fiind faptul că doar seara sunt pe acasă în fața unui calculator, consider o aplicație pe mobil pentru acest site mai mult decât necesară. Și cum pe telefonul meu HTC Sensation XE rulează Android-ul, aș fi mai mult decât mulțumit dacă s-ar face mai întâi o aplicație InZonaTa pentru Android. 

Ce mi-aș putea dori de la aplicația InZonaTa pentru mobil? În primul rând, să fie gratuită. Nu zic că nu aș da bani pe munca unor oameni, dar dacă se poate gratuit, de ce să nu se facă gratuit? Apoi, să fie ușor de folosit. Eu deja o văd. O primă pagină unde să te înregistrezi cu userul tău sau unde să îți poți face un cont nou, apoi după logare, să apară o pagină cu șapte rânduri. Primul, să fie o căsuță pentru cautare, de genul celei pe care o au pe site în stânga sus.

Apoi, rândurile doi, trei, patru și cinci să fie categoriile din meniul paginii pentru desktop. Adică ”Toate categoriile”, ”Toate subcategoriile”, ”Toate județele”, ”Toate orașele”. Rândul șase să fie butonul de căutare. Toate aceste butoane să execute exact ce execută și pe varianta desktop.  Iar rândul șapte să fie butonul care să ne ducă la o hartă, pentru a putea alege zona unde dorim să vedem ofertele. 

Mi-aș dori de asemenea ca aplicația folosească cât mai puțin din traficul de internet, deoarece am observat că în ultimul timp, o mulțime de aplicații sunt dezinstalate de pe telefoane deoarece folosesc foarte mult din ”megii” prețioși.

Dacă s-ar putea alege limba între română și engleză ar fi și mai frumos.

În speranța că nu îmi doresc prea multe de la o eventuală aplicație pe mobil pentru InZonaTa, mă opresc momentan aici cu dorințele, așteptând cât mai repede partea practică a dorințelor mele.

Ce să zic? Sper să îți placă site-ul, să îl folosești cu plăcere, să te ajute, și să folosești aplicația pentru mobil atunci când ea va apărea.

Acest articol este inscris in concursul “Castiga-ti cadoul de Craciun: un iPhone 5 de la InZonaTa si Florin Grozea!” organizat pe blogul personal al lui Florin Grozea si sponsorizat de site-ul de oferte speciale www.InZonaTa.ro.

Despre Nimic - 1.4

M-am săturat să fiu ”manevrat” pe banii mei. Acum câteva săptămâni am observat că nu mai am în grila de programe ”oferită” de cei de la RCS&RDS 90% din programele Discovery Networks, având în schimb, în plus vreo 5-6 de programe reginoale DIGI și încă vreo 10 programe ungurești . Am sunat la ei imediat și le-am zis că poate e vreo problemă în rețea, dar eu nu mai am programele Discovery în grilă. Au spus cu seninătate în glas că nu e nici o problemă de la ei, că dacă vreau iarași programele înapoi în grilă trebuie să plătesc în plus 7 lei pe lună, și că eu am semnat contractul cu ei pe numărul de programe, nu pe cum se numesc ele. În încercarea mea de a avea în continuare o discuție relaxată, i-am întrebat dacă nu cumva mâine îmi vor scoate PRO TV, TVR, PRIMA, Antena1 si celelalte programe românești și să îmi ”bage” în locul lor vreo 10 programe din Pakistan. Răspunsul lor a fost că așa ceva nu e posibil, pentru că ei nu au contracte semnate cu televiziunile din Pakistan. Le-am mulțumit ”mult” pentru timpul acordat și m-am resemnat cu gândul că trăiesc într-o țară plină de țărani handicapați. Nici nu se punea problema să merg la biroul lor din Cluj-Napoca să îmi schimb contractul, pentru că de fețele sictirite si de gesturile leneșe ale celor care lucrează acolo sunt sătul de mult. Deci, pe această cale, dacă ai ajuns până aici cu cititul postului meu, te rog completează și petiția de mai jos. Îți ia maxim 5 minute, dar poate schimbi ceva în bine pentru mai mult timp.
Îți mulțumesc anticipat.
O zi bună și plină de descoperiri frumoase.

http://www.petitieonline.ro/petitie/40340139

Vrem Discovery pe RCS&RDS!

23/11/2012

Categorie: Muzica, tv, radio.

Destinatar: RCS&RDS

Acordul de retransmisie dintre Discovery Networks şi RCS&RDS expiră pe 30 noiembrie. Operatorul a făcut deja modificări în grila sa de programe şi este foarte probabil să scoată complet canalele Discovery din toate pachetele sale. În aceste condiţii, poţi pierde Discovery Channel, Animal Planet, TLC, Discovery Science, Discovery World şi ID Investigation Discovery. 
În ciuda eforturilor noastre de a ajunge la un nou acord cu RCS&RDS, pe parcursul unei perioade de negocieri de luni de zile, aceştia au respins toate propunerile noastre. Precizăm că nu am cerut, în niciun moment al negocierilor, creşterea tarifelor pentru distribuţia canalelor noastre.
De mai bine de 15 ani, Discovery le oferă tot ce are mai bun telespectatorilor români, prin programe de calitate şi proiecte locale unice, cum ar fi Şcoala Discovery, primul proiect din România care integrează documentarele în procesul educativ, sau “Poliţişti de elită”, serialul Discovery filmat în România, despre forţele speciale de poliţie. 
Părerea ta contează! Dacă vrei să ne ajuti să păstrăm familia de canale Discovery în grila RCS&RDS, spune-ţi punctul de vedere şi arată-le că vrei să urmăreşti în continuare programele noastre!
Semnează chiar astăzi petiţia noastră şi noi vom transmite mai departe mesajul tau! Iţi mulţumim anticipat pentru sprijin!

Despre Nimic - 1.3

De când mi-am luat un Nikon D3100, mă tot chinuie talentul. Și pentru că nu e bine să lași chinurile să te chinuiască doar pe tine, m-am gândit să le dau frâu liber și pe aici.

Una din primele poze făcute cu D3100 :)

Cutiuța cu amintiri

Cluj-Napoca, Biserica Catolică

Inside out

Freedom

Something old, something new...

A venit toamna...

Ultimele raze.

To the Moon and back

Duck man, duck :P

fly lesson

Night flowers

Coloured city

Cluj Arena

Ai un foc?

Fly lesson 2

Kit-ul

Sundown at Polus.

Va urma.

Despre Nimic - 1.2

Mda. Ar fi trebuit să mă gândesc un pic înainte de a scrie ceea ce o să scriu, dar cum e doar ceva despre nimic, eu zic că nu are nici o importanță.

Având în vedere că săptămâna trecută am suferit un eveniment care implică din partea mea un repaus mai intens în perioada imediat următoare, nu prea am ce face prin casă, așa că în imensul timp liber fac surfing pe net, ascult diferite idioțenii pe minunatele programe tv, și ascult muzică. 

Ultima parte, bineînțeles, o fac atunci când ceea ce ascult poate fi numit muzică. De câteva luni am observat un fenomen ciudat. Pe lângă infinitele telenovele portugheze, braziliene, spaniole, mexicane și în alte limbi "latino", au mai apărut și "super-hit-urile" portugheze, braziliene, spaniole, mexicane și în alte limbi "latino". În capul meu e un amestec ciudat de "phuai să-mi trag ceasul ce tâmpenie", "cine pana mea poate fi atât de retard încât să producă așa ceva", "de ce ascult idioțenia asta" și de "trebuie să știi pașii la rahatul ăsta, ca să iți mai treacă vremea la câte un eveniment". 

Avem milioane de piese care spun câte ceva. Avem milioane de piese pe care lumea chiar se chinuie să le facă. Dar nu. Tinerimea română (și nu numai) e hipnotizată total de o ciulama de litere pe care și un bebeluș le-ar aranja mai bine. 

Pe bune, acum. În capul meu, toate "manelele" astea cântate de Justin Bieber-i "latino" care au bani să își cumpere trei consoane și două vocale pe care apoi să le urle legate de numele lor pe o scenă împreună cu vreo vedetă (???) internațională sună exact la fel. 

Ar putea să spună cineva că nu îmi place "stilul". Sau că nu îl înțeleg. Stil? Pe bune? Când îi văd pe autiștii ăștia cu părul umplut până la refuz de un fixativ care chiar acționează pe orice fel de vreme, îmi e și frică să mai dau pe vreun program de muzică. Dacă, prin vreo catastrofă întamplată la vreun post de radio sau tv, unul din producătorii de acolo s-ar gândi să facă o zi întreagă "dedicată" acestui "curent", cred că aș scoate Taraf-ul și Etno de la "interzis" și le-aș da "în blană". Aș asculta cam același rahat, dar măcar l-aș și auzi pe limba mea.

Partea cea mai nasoală e ca nebacalaureații o ard noapte de noapte pe piesele astea. Oare de ce? Cred că unul din motive e că nu le solicită intelectul prea mult. Trebuie doar să spună cinci-șase litere de vreo zece ori, și gata. Un alt gen de versuri sau mai multe cuvinte i-ar pune într-o încurcatura destul de mare. Nu ar mai ști ce sa spună către frații lor întru ale muzicii "moderne".

Nu îi înțeleg. Pe bune. Sunt o grămadă de momente când mă bucur că muzica pe care am crescut chiar avea versuri, că melodiile aveau mai multe cuvinte decât anunțurile de pe pachetele de țigări, că formațiile alea muzicale au rezistat mai mult de-o vară, că melodiile lor încă mai există. Îmi pare rău pentru tinerii, pubertarii sau adolescenții din ziua de azi. În ritmul ăsta, în câțiva ani, în România se vor asculta din nou rington-urile telefoanelor lui Burebista și ale lui Decebal.

Mă apuc repede să îmi reiau obiceiul de a scrie dvd-uri cu muzica mea. Și opresc televizorul și radioul. Începe să se termine totul.

Despre Nimic - 1.1

Societate. Locul ăla unde toți ar trebui să respectăm aceleași reguli. Sau locul ăla unde atunci când facem ceva, ceea ce facem să nu deranjeze pe ceilalți membri ai locului. Și cu toate acestea, o mare parte a membrilor societății noastre deranjează prin acțiunile lor. Mă refer mai mult la cei din societatea ”românească”, să-i zicem așa.

Cercetătorii americani, englezi, francezi din mintea mea au demonstrat faptul că cu cât ne-am dezvoltat mai mult, raportul dintre bogăție materială și inteligență s-a schimbat dramatic. Acum câteva sute de ani, cu cât erai mai bogat, cu atât erai mai inteligent. Aveai acces la mai multe informații. Țăranii nu aveau timp de cultură pentru că erau obligați de stăpânii lor sa muncească tot timpul. Timp în care stăpânii lor își învățau odraslele să citească și să scrie, să înțeleagă limba și să o folosească în avantajul lor pe viitor. De aceea erau așa de ușor de condus oamenii în trecut (ca și acum, de altfel). Din cauza lipsei de resurse lingvistice și culturale. Cine știa să citească acum câteva sute de ani? Preotul, Stăpânul și Dascălul. Trei persoane din cele o mie și ceva care alcătuiau un sat, de exemplu. Ei erau mai bogați, ei aveau mai multe cunoștințe, ei aveau o inteligență mai ”crescută”, să-i spunem așa.

În zilele noastre, însă, cu cât ești mai bogat, cu cât mai mulți bani îți pot băga părinții în contul de cheltuieli zilnice, cu atât mai mult partea cu inteligența lasă de dorit. Cu cât sunt mai scumpi ochelarii de soare, cu atât mai puține cuvinte corecte poți scrie pe Facebook sau la Bacalaureat, de exemplu. Cu cât e mai scumpă mașina, cu atât de mult ți-o parchezi mai prost și mai împotriva regulilor societății. Bineînțeles, sunt sigur că există și excepții de la regula emisă de cercetătorii din mintea mea. Dar, așa cum știe toată lumea, nu există pădure fără uscături.

Bineînțeles mai există și o altă parte a celor lipsiți de inteligență, care nu au avut niciodată resursele materiale pentru a-și întreține lipsa de inteligență, dar încearcă foarte mult să și-o arate pentru că așa e mai tare sau pentru că așa ”știe” ei să iasă din anonimat. Ei știe în zilele noastre să citește hârtiile de mii de euro produse ”aseară”. Uneori sunt prinși repede de părinții lor și încinși înainte să aibă timp să și-o ”pună” pe vreun site de ”socializare”. Ei ie cei ce o ard cu băuturi fine și cu femei tari (sau invers) toata noaptea până le moare dușmanii de invidie.

Lipsa inteligenței provoacă același lucru ca și somnul rațiunii. Niște persoane de care ne lovim fizic sau psihic în fiecare zi a vieții noastre. Eu m-am săturat de mult de ei. Dar nu am ce face. Pot doar să îi suport. La fel cum o face toată societatea românească. Nu am văzut niciodată o mașină scumpă ridicată de pe vreun loc de parcare al persoanelor cu handicap. Și sunt sigur că nu o să văd atât de curând. Nu am văzut niciodată vreun    ”guțar” luând amendă pentru că melodia dedicată dușmanilor lui depășea nivelul legal de decibeli. În schimb am văzut o dată într-un club un adolescent cu ochelari de soare destul de închiși la culoare care și-a ”rupt gâtul” pe scări, din cauza șmecheriei, bineînțeles. Și eu consider asta un început.

Suntem mai mulți ca ei. Doar că încă nu ne dăm seama de asta. 

Despre nimic - 1.0

Salut. 

E joi. Cred că și la tine, deși ai putea să citești ceea ce scriu acum în orice altă zi a săptămânii. 

Gata. Mi s-au terminat diacriticele. E complicat sa te tot chinui sa scrii corect cand oricum lumea citeste gresit. Unii nici macar nu stiu sa scrie. Asa ca de ce sa te chinui tu? Sau eu? Am vazut acum cateva zile pe facebook o poza cu un fel de scris facut din cifre intoarse si din tot felul de semne. Si tot se putea intelege pana la urma. Asa ca nu vad de ce m-as chinui cu diacriticele. Doar pentru ca astfel o sa pot scrie corect in limba pe care o gramada de oameni s-au chinuit sa ma invete sa scriu? Nu se merita. La cum scriu copiii din ziua de azi, scrisul meu de pana acum ar putea fi luat exemplu pentru vreun manual alternativ. Si pana la urma de ce sa trebuiasca sa scrii normal si corect? Aia trebuia la scoala (uite un cuvant la care ar fi trebuit diacritice, totusi). Acolo unde ti se puteau scade cateva sutimi din nota pentru ca nu ai pus caciulita sau vreo virgula pe sub vreun s sau vreun t. Si unde daca ti se scadeau sutimi, puteai sa ajungi sa iei o nota mai mica decat idiotul ala din prima banca pe care il aduce tac-so tot timpul cu masina la școală (am copiat diacriticele de mai sus) si asta te enerva. Pentru ca daca tot nu aveai banii lui, puteai macar sa ii demonstrezi ca banii aia nu il fac mai destept decat tine. Nu la cunostinte, cel putin. Pentru ca la note, banii lui transformati in diverse atentii pentru cadrele didactice sau pentru clasa, puteau face minuni. Nu e vorba despre saracia mea infantila in randurile de mai sus. Cand eram eu mic, cam toti eram pe aceeasi linie. Adica neadusi la școală cu masina de catre nimeni. Si pentru ce sa ma chinui? Doar pentru a fi eu linistit ca am facut un lucru asa cum trebuie? Doar pentru a zambi atunci cand o sa citesc peste catva timp textul asta gandindu-ma ca m-am chinuit un pic, dar macar a iesit bine? Nu se merită. Oricum o sa fiu linistit sau nelinistit. Niste caciulite sau virgule nu-mi ridica sau coboara nivelul linistii sufletesti. Si nici nu cred ca o sa incep sa zambesc la vazul lor peste cateva zile (acum sigur o sa zambesc, pentru ca nu ma pot abtine). Mai pastrez cateva pentru mai tarziu. Poate chiar ajuta la ceva.

Ce bine e Joi. Te chinui pe la servici sa scapi de activitati cu gandul ca maine e vineri si ca poate toata lumea o sa vrea sa scape mai mult de activitatile lor pentru ca apoi e sambata. Nu vrei sa arati ca nu ai vrea sa faci nimic. Incerci sa iti faci treaba, dar asa, mai low-profile. Sa nu arati nici ca ai avea vreo legatura cu cheful de munca. Zambesti. Gresesti mai putin pentru ca muncesti mai putin. Desi ar trebui sa muncesti cam la fel. Faci pauze mai des. Obosesti un pic mai repede. Stai sa vezi maine. O sa iei pauza la pauza. Banuiesc ca depinde si de ceea ce faci. Daca faci ceva ce iti place, nu cred ca te-ar putea impiedica ceva sa ai chef de munca. Te-ai bucura ca poti sa faci ceea ce iti place, si poate nu ai avea nevoie de pauze. Si nici oboseala nu ar mai fi asa persistenta. Poate ti-ar pare rau ca e joi, pentru ca ti-ai da seama ca maine e vineri si apoi ce o sa faci tu doua zile? Nu vei mai putea face ceea ce iti place. O sa trebuiasca sa citesti posturi cu diacritice sau fara sau o sa te uiti in gol prin televizor incercand sa iti dai seama de ce toate canalele tv seamana unele cu celelalte si de ce platesti o suta de canale cand ai putea sa ai doar doua sau trei. Unul cu stiri, unul cu muzica si altul cu filme. Nu ca nu ai gasi tot ceea ce iti doresti pe vreun site de pe care sa iti descarci legal tot ceea ce ai avea nevoie. Nu. Dar uneori e bine sa te mai uiti si la ce iti arata altii. Ajuta la imaginatie. Sau mai bine spus, ajuta la a nu iti consuma tu imaginatia la a cauta ceva pentru tine. Ceilalti sunt buni si ei acolo, undeva. 

Cred ca postul asta e primul dintr-o serie mare de "Despre nimic". Sper, cel putin. De ce? Vreau sa scriu si eu despre nimic, asa cum o fac ceilalti. Am citit in ultima vreme cateva zeci de bloguri si am ajuns la concluzia ca unii isi trag cate un post doar ca sa fie la numar. Sincer, chiar scriu despre nimic. Si lumea accepta asta. Si daca ei o fac, si daca lumea ii accepta, m-am gandit ca si eu as putea sa fac asta si poate chiar sa fiu acceptat. 

Sa scriu despre nimic. Cu alte cuvinte.

O zi colorata iti doresc.

Yahoo! Axis

Ar putea fi ceva nou sau ceva vechi impachetat frumos. Doar tu poti spune daca te ajuta sau nu. Pe mine inca nu ma pasioneaza habaneros :) Poate doar "Halba-neros".

"Avansând înainte"...

Scrisesem pe aici prin iulie 2010 că mi-am luat un Nokia N97. Cea mai mare țeapă tehnologică pe care mi-am putut-o lua vreodata. Bineînțeles, la început totul a fost tare. Era un Nokia 5800 care ascundea o tastatură criminală, avea o memorie de 32 de Giga, camera de 5 Mega, cred. Era tare. Problemele au aparut din prima zi in care l-am folosit. Ecranul tactil murea încet, cei 32 de Giga erau cam degeaba, pentru ca nu puteai instala aplicații decât în cei 90 de Mega memorie internă a telefonului. Iar camera aia avea un element de protecție care o zgâria tot timpul când încercai sa o ”protejezi”.

După luni de rugăminți către jumătatea conviețuitoare (pentru că sa fim realiști, nu îțî iei un telefon în vară ca să incepi să te plângi de el în septembrie... cel puțin eu nu fac parte din clasa aia socială) am reușit în martie 2011 să trec la un HTC Desire.

Eram ca un copil. Bucuros, zâmbitor și mai puțin stresat de faptul că nu pot răspunde la apelurile telefonice doar pentru ca mi-a „înghețat„ ecranul. Comparatic cu Țepkia N97, HTC-ul a fost divin. Nu mai avea el tastatura aia frumoasă, avea tot o camera de 5 Mega, dar era criminal. Procesorul de 1GHz făcea toți banii. RAM-i, o grămadă, 512 MB. Card de 8 Giga, și memorie internă 576 MB, ziceau ei. Mica problemă, era că în cei 576 de Mega se instala si sistemul de operare si mai rămâneau vreo 140 de Mega pentru instalări. Oricum, MULT MAI MULT decât la N97. Si unde mai pui că puteai să duci și o parte din aplicațiile instalate pe cardul de memorie. Și l-am root-at, și mi-am pus o grămadă de ROM-uri (ca un fel de Windows-uri schimbate pe ici pe colo) pe el, și l-am amestecat de nici el nu mai știa ce telefon e. Deci, CRIMINAL.
De prin octombrie-noiembrie anul trecut (are ceva tehnologic toamna pentru mine) am început iarăși să îmi exprim gândurile cum că ar fi o bucurie nespusă pentru mine să îmi schimb un pic telefonul. Și uite așa, din 29 febriarie, după câtva timp de căutări și lovindu-mă de o șansă 1:10000000, mi-am luat un HTC Sensation XE

Până acum e suuuuuper-tare. Memorie internă (cea care mă enerva pe mine tot timpul) 4 Giga, din care 1 Giga poate fi folosit pentru aplicații. Pentru mine, momentan, e mai mult decât ceea ce aveam nevoie. Dar așa a zis și Bill Gates acum „câtva” timp când a spus că un HDD de 640K ar trebui să fie de ajuns pentru oricine.

Să continui... Card de 16 Giga. Cameră principală de 8 Megapixeli, iar cea secundară e VGA. Și mai are căști beatsaudio by dr. Dre.
Sper să mă țină cel puțin atâta timp cât vreau eu să-l țin pe el.
Prețuri?
Nokia N97 = un Nokia 5800 + 350 de RON. Pe Nokia 5800 dădusem în 2009 în primăvară 1000 de RON.
HTC Desire = 940 RON. Am vandut N97-le cu 700 de RON și am mai pus eu un pic.
HTC Sensation XE = 1300 RON+60 RON deblocat din 02.
Până acum m-am descurcat bine, zic eu.
Sper să câștig cât mai repede la Loto, ca să nu trebuiască să încep să pun bani deoparte pentru urmatorul telefon.

Nu e chiar atat de greu sa faci ocolul pamantului in zilele noastre

Time is Nothing // Around The World Time Lapse from Kien Lam on Vimeo.

Arthur

Naomi: Cine face un ambalaj pentru bomboane cu capul cuiva...când este logodit cu altcineva?

Arthur: Recunoaşte, suntem foarte puţini.

have a beer for me army edition

Nokia Qt Developers - 36.40.27.11

Nokia Qt Developers - 36.40.27.11