Zile libere. Zeci. Nu contează pentru ce, important e să fie. Nu motivul libertății e important, ci libertatea însăși. E un concept democratic, nu am ce zice. Dar câteodată îmi doresc ca între două beri sau între două zile libere, lumea să caute pe Nokii, pe Samsunguri, pe HașTeCeuri sau pe ce mai au ei nu importanța zilei libere, ci măcar însemnătatea ei.
A început cu Paștele. Clar, luni a fost liber. Lumea a fost mulțumită de lucrul ăsta, pentru că și-au putut scoate grătarele de la ”rece” și le-au putut forja un pic în așteptarea liberelor de 1 mai și etc. O parte mai în vârstă a celor care au avut liber s-au întrebat un pic de ce nu e și marți liber, pentru că ei știau că Paștele are trei zile, nu doar două, și atunci de ce e liber doar în prima și a doua zi, și nu și în a treia. O parte mai tânără a celor liberi au fost mulțumiți pentru ziua liberă de luni, pentru că ei știau că Iepurașul vine doar duminică dimineața cu cadouri, și dacă a fost liber și luni atunci asta a fost un bonus binevenit. O altă parte, mai de mijloc, așa, e liberă mai tot timpul, pentru că e la școală, deci liberul ăsta de Paște nu a contat așa mult, pentru că ei oricum nu mergeau la școală datorită faptului că se pregătesc pentru examenele vieții care urmează sigur prin vară pe undeva. Deci cam asta a fost cu Paștele. A fost bine, a trecut, a fost cât de cât călduț, tradiționalii mici de Paște au sfârâit peste tot, deci a fost bine.
A continuat inevitabil cu Ziua Internațională a Muncii. Pentru că asta a fost sărbătorit pe 1 mai, nu deschiderea meniului în Vama Veche sau în Mamaia. Și pentru a ajuta pe cei care scot bani din turiști chiar și dacă au o piatră seacă în buzunar, Guvernul a mai dat încă o zi liberă. 2 mai. Pentru că în mod sigur cei care ar fi plecat pe undeva și-ar fi luat și ziua aia liberă, dar de ce să nu facem să fie bine ca să nu fie rău și să ajutăm bugetarii să nu mai inventeze scuze absurde pentru a nu veni la serviciu într-o zi în care oricum nu ar fi făcut nimic, pentru că ar fi fost tratată ca o zi de revenire după ziua aia liberă de 1 mai. Și a dat Guvernul liber și de 2 mai. Și omul s-a bucurat maxim pentru că așa au mai scăpat de puțin stres și nu a crescut colesterolul cu încă două unități din cauza stresului, cu vreo douăzeci-treizeci din cauza grătarelor din rețeta unei zile libere. Și a văzut Guvernul că a fost bine, și a fost mulțumit. Și aici sunt mai multe părți de oameni. Este o parte formată din cei care au avut liber de la Guvern pe 2 mai. Ei au fost cei mai grav afectați. Chiar dacă au știut de ce a fost liber de 1 mai, și chiar dacă aveau deja planificat să facă cumva să își ia liber și pe 2 mai, Guvernul i-a ars. Pentru că așa face Guvernul. Adică, a dat liber pe 2, dar a mai scris o propoziție după cea cu liberul. Și anume cea în care zicea că ziua liberă de 2 mai se va recupera. Ori săptămâna următoare prin prelungirea programului, ori în prima sâmbătă. Deci oricât de mult s-au chinuit, a fost tot degeaba. Mai este o parte formată tot din cei care au avut liber de la Guvern de 2 mai, dar care nu și-au dorit asta. Și ei au știut de ce e liber de 1 mai, dar s-au enervat pentru liberul din 2, pentru că nu ar fi avut nevoie de el, și s-au mai enervat și în orele în care au avut ziua aia liberă nedorită. O altă parte este formată din aceiași oameni liberi ”tineri de mijloc” din liberul de Paște. Cei care oricum ar fi avut liber și pe 1 mai și pe 2 mai. Pentru că eu au de sărbătorit, frate. E 1 mai. Încep party-urile la mare. N-ai cum să lipsești de acolo, pentru că dacă o faci, nu te ține lumea minte. Și dacă nu te ține lumea minte, nu exiști. Și nu ai cum să nu exiști, pentru că atunci de ce ți-ai mai făcut freza aia de rahat? Și de ce ți-ai mai luat blugii ăia deja rupți? Și de ce le-ai mai furat alor tăi bani ca să ai pentru tatuajul ăla tribal care nu ști ce înseamnă? N-ai cum să nu fi acolo. E liber oricum la ăia care lucrează. Nu știi tu prea bine de ce, dar e liber. După ce ai auzit de la tovarășii tăi, e liber ca să se meargă la mare. Deci ăsta e motivul, așa că n-ai cum să nu mergi acolo. Și mai e o parte de oameni care n-au simțit nimic. Cei care au lucrat și pe 1, și pe 2. Poate și pe 3, și pe 4. Pentru că a zis ”șeful” că acum se fac banii, când e lumea liberă.
A fost tare. A fost liber, și a mai fost încă un liber. Deci a fost și mai tare.
A urmat în trecerea timpului ziua de 9 mai. Multă lume nu a știut ce a fost în ziua aia, pentru că, dacă nu a fost liber, atunci nu a fost nimic important. Au văzut doar dacă au trecut prin centrul orașelor că s-au strâns pe acolo niște militari și niște oameni. ”Ce fraieri sunt ăștia. Stau ca proștii acolo.” S-au strâns în centru militarii (pentru că ei au un alt fel de calendar, un calendar în care le apare Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Independenței României, Ziua Națională a României etc.) și oamenii aflați acolo pentru a profita de moment. Oameni care atunci când se intona Imnul României, alergau ca descreierații pentru că întârziaseră un pic și nu apăreau în poze, în loc să stea și să respecte dacă nu Imnul, atunci imaginea lor în ochii altora. Oameni care își fac poze și depun coroane la zile de genul ăsta, pentru că ei sunt români. Și pentru că sunt în campanie electorală tot timpul, și ”dacă nu apar la o zi d-asta, nu mă vede electoratul și poate îl votează pe celălalt”. Nu a fost liber. Deși a fost tot o zi de sărbătoare. A României, a Uniunii Europene, a Coaliției care a învins Germania nazistă. A sărbătorit-o partea de oameni care o sărbătorește mereu. Și care știe ce sărbătorește. Și poate care simte ce sărbătorește. Și care nu are liber pentru asta.
”Ce fraieri. Stau acolo aliniați și se uită la un steag.”
Poate dacă era liber, trecătorii nu ar mai fi zis asta. La cât de cald a fost, sigur ar fi mers la un grătar ca să sărbătorească ziua liberă.
