duminică, 10 ianuarie 2010

Decât sărac si bolnav mai bine bogat si sănătos!


Anul trecut pe vremea asta mă gândeam cat de bine ar fi să îmi iau şi eu o maşinuţă sau un obiect material care să îmi asigure transportul de la punctul A la punctul B.
Mi-am dat seama că parcă nu am atât de mulţi bani şi mi-am spus că poate ar fi mai bine sa mai aştept.
Şi am aşteptat până anul ăsta.
Acum câteva zile m-am dus la Dacia®©, "cea mai tare firmă de autovehicule autohtone" şi le-am spus ca aş vrea şi eu un Sandero®© care să aibe cel puţin aer condiţionat. Nu automat, adică climă sau alte rahaturi. Doar aer condiţionat. Manual. Cu elastic. Cu hamsteri. Cu ce îl au ei. Dar sa fie aer condiţionat.
Mi-a zis un vânzător d-ăla de-al lor că m-ar duce cam la 900 de RON pe lună timp de 6 ani.
Atunci mi-am dat seama cât de simplu sunt de fapt.
Până atunci mă gândisem că am un servici stabil, cu care îmi pot asigura traiul fără probleme, cu care să mă pot descurca destul de bine în criza asta.
Dar după ce a pus ăla punct după ultima propoziţie, m-am răzgandit rău de tot.
Şi mai e şi gripa asta nouă care bântuie printre noi.
"Nu-i nimic", mi-am zis. Lasă că le arăt eu cine e mai tare.
M-am benoclat repede pe net şi mi-am găsit acelaşi Sandero®© dar de anul trecut, cu 2500 de euro mai ieftin. Mă şi gândeam cât de tare o sa fiu încercând să bag într-a doua la volanul noii mele vechi maşini. Problema de bază, la fel ca şi la achiziţionarea modelului nou, este că eu nu am nimic pus deoparte. Deci oricât de tare sunt eu pe fluturaşul de salar, nu am nimic sub el. Asta înseamna că ori îmi dă cineva bani, ori îmi împrumută ăia de la bancă.
Zis şi făcut. Ieri m-am dus la ING®©. Au ei o ofertă acum cu "doar" 15.5% dobândă pe lună. Şi am început să-i spun ăleia că ce vreau eu, şi că ce sumă de bani aş lua.
Mă şi gandeam cum îmi face aia nu ştiu ce ofertă care să ma facă să mă simt mai bine.
Fix-pix. Îmi spune aia că nu mă încadrez decât la 19,500 de lei. Mirific. Eu cerusem 30,000. Principala problemă ar fi că nu sunt din localitatea de unde fac împrumutul.
Secundara problemă care îmi scade suma ar fi că sunt prea sărac ca să îmi permit un apartament, si deci, asta mă face mai periculos pentru bancă. Deci nu e de ajuns să fi român şi nu e de ajuns că ai unde să locuieşti.
Şi mai e şi gripa asta nouă care bântuie printre noi.
Nu ştiu ce să zic.
Cred ca la anul. Da. În mod sigur. La anul o să îmi iau maşină.
Sau cel puţin, poate trece gripa ...

Un comentariu: