joi, 1 iulie 2010

Eu.


Eu sunt eu. Am incercat să fiu altcineva. Și mi-a reușit. Deci pot să fiu și altul. Aș putea fi tu. Aș putea fi el. Cred ca aș putea să fiu și ea. Important e să știi ce ai de făcut. Important e să fi TU atunci când trebuie. Important e să fi. De ce? Pentru că sunt o grămadă de ”ei” care nu sunt și nu reprezintă nimic. Sunt doar acolo și atât. În fiecare zi îi vezi pe lângă tine. Pe străzi, prin autobuz, prin troleu. Uneori îi vezi la masă cu tine chinuindu-se să încerce să facă ceva ca să nu mai fie atât de .. degeaba. Chinuindu-se să te facă să îi bagi în seamă mai mult decât pe mutul care vine și îți pune iconițe de 2 lei pe masă. Mai mult decât o bagi în seamă pe baba care stă veșnic în fața magazinului așteptând sa-i lași ceva și ei. Au ajuns niște legume care nu vor altceva decât să vină ziua de salariu ca să își plătească veșnicele rate și eternele dări. După ce au ”scăpat” de ele se pot gândi în liniște la cele de luna viitoare. Îi sperie apa de ploaie. Dacă cumva vor plăti mai mult la canalizare pentru că ploaia le folosește țevile? Îi sperie soarele de pe cer. O să încălzească prea tare asfaltul și o să apară alte gropi în care vor da ei cu mașinile. Îi sperie știrile. Dacă mâine va fi mai rău? Uite aici o știre: SIGUR va fi mai rău. V-ați liniștit? Doar pentru că voi nu reușiți să înțelegeți că marea parte a răului de mâine e produsă de voi. De voi cei ce credeți și vă așteptați ca mâine să fie mai rău.
Eu.... Eu sunt eu. Eu sper să fie mai bine. Și sper să nu mai văd atâți ”ei” pe lângă mine.
Tu? Ești tu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu