sâmbătă, 3 martie 2012

"Avansând înainte"...


Scrisesem pe aici prin iulie 2010 că mi-am luat un Nokia N97. Cea mai mare țeapă tehnologică pe care mi-am putut-o lua vreodata. Bineînțeles, la început totul a fost tare. Era un Nokia 5800 care ascundea o tastatură criminală, avea o memorie de 32 de Giga, camera de 5 Mega, cred. Era tare. Problemele au aparut din prima zi in care l-am folosit. Ecranul tactil murea încet, cei 32 de Giga erau cam degeaba, pentru ca nu puteai instala aplicații decât în cei 90 de Mega memorie internă a telefonului. Iar camera aia avea un element de protecție care o zgâria tot timpul când încercai sa o ”protejezi”.

După luni de rugăminți către jumătatea conviețuitoare (pentru că sa fim realiști, nu îțî iei un telefon în vară ca să incepi să te plângi de el în septembrie... cel puțin eu nu fac parte din clasa aia socială) am reușit în martie 2011 să trec la un HTC Desire.

Eram ca un copil. Bucuros, zâmbitor și mai puțin stresat de faptul că nu pot răspunde la apelurile telefonice doar pentru ca mi-a „înghețat„ ecranul. Comparatic cu Țepkia N97, HTC-ul a fost divin. Nu mai avea el tastatura aia frumoasă, avea tot o camera de 5 Mega, dar era criminal. Procesorul de 1GHz făcea toți banii. RAM-i, o grămadă, 512 MB. Card de 8 Giga, și memorie internă 576 MB, ziceau ei. Mica problemă, era că în cei 576 de Mega se instala si sistemul de operare si mai rămâneau vreo 140 de Mega pentru instalări. Oricum, MULT MAI MULT decât la N97. Si unde mai pui că puteai să duci și o parte din aplicațiile instalate pe cardul de memorie. Și l-am root-at, și mi-am pus o grămadă de ROM-uri (ca un fel de Windows-uri schimbate pe ici pe colo) pe el, și l-am amestecat de nici el nu mai știa ce telefon e. Deci, CRIMINAL.
De prin octombrie-noiembrie anul trecut (are ceva tehnologic toamna pentru mine) am început iarăși să îmi exprim gândurile cum că ar fi o bucurie nespusă pentru mine să îmi schimb un pic telefonul. Și uite așa, din 29 febriarie, după câtva timp de căutări și lovindu-mă de o șansă 1:10000000, mi-am luat un HTC Sensation XE

Până acum e suuuuuper-tare. Memorie internă (cea care mă enerva pe mine tot timpul) 4 Giga, din care 1 Giga poate fi folosit pentru aplicații. Pentru mine, momentan, e mai mult decât ceea ce aveam nevoie. Dar așa a zis și Bill Gates acum „câtva” timp când a spus că un HDD de 640K ar trebui să fie de ajuns pentru oricine.

Să continui... Card de 16 Giga. Cameră principală de 8 Megapixeli, iar cea secundară e VGA. Și mai are căști beatsaudio by dr. Dre.
Sper să mă țină cel puțin atâta timp cât vreau eu să-l țin pe el.
Prețuri?
Nokia N97 = un Nokia 5800 + 350 de RON. Pe Nokia 5800 dădusem în 2009 în primăvară 1000 de RON.
HTC Desire = 940 RON. Am vandut N97-le cu 700 de RON și am mai pus eu un pic.
HTC Sensation XE = 1300 RON+60 RON deblocat din 02.
Până acum m-am descurcat bine, zic eu.
Sper să câștig cât mai repede la Loto, ca să nu trebuiască să încep să pun bani deoparte pentru urmatorul telefon.

2 comentarii:

  1. jumătatea conviețuitoare23 aprilie 2012 la 11:54

    jumătatea conviețuitoare : si acum in aprilie 2012 plangem dupa casti ....offf tehnologie, offf

    p.s macar jumatatea convietuiroare acum are ea telefonul HTC Desire :D

    RăspundețiȘtergere