Mda. Ar fi trebuit să mă gândesc un pic înainte de a scrie ceea ce o să scriu, dar cum e doar ceva despre nimic, eu zic că nu are nici o importanță.
Având în vedere că săptămâna trecută am suferit un eveniment care implică din partea mea un repaus mai intens în perioada imediat următoare, nu prea am ce face prin casă, așa că în imensul timp liber fac surfing pe net, ascult diferite idioțenii pe minunatele programe tv, și ascult muzică.
Ultima parte, bineînțeles, o fac atunci când ceea ce ascult poate fi numit muzică. De câteva luni am observat un fenomen ciudat. Pe lângă infinitele telenovele portugheze, braziliene, spaniole, mexicane și în alte limbi "latino", au mai apărut și "super-hit-urile" portugheze, braziliene, spaniole, mexicane și în alte limbi "latino". În capul meu e un amestec ciudat de "phuai să-mi trag ceasul ce
tâmpenie", "cine pana mea poate fi atât de
retard încât să producă așa ceva", "de ce ascult
idioțenia asta" și de "trebuie să știi pașii la
rahatul ăsta, ca să iți mai treacă vremea la câte un eveniment".
Avem milioane de piese care spun câte
ceva. Avem milioane de piese pe care lumea chiar se
chinuie să le facă. Dar nu. Tinerimea română (și nu numai) e hipnotizată total de o
ciulama de litere pe care și un
bebeluș le-ar aranja mai bine.
Pe bune, acum. În capul meu, toate "manelele" astea cântate de Justin Bieber-i "latino" care au bani să își cumpere trei consoane și două vocale pe care apoi să le urle legate de numele lor pe o scenă împreună cu vreo
vedetă (???) internațională sună
exact la fel.
Ar putea să spună cineva că nu îmi place "stilul". Sau că nu îl înțeleg. Stil? Pe bune? Când îi văd pe
autiștii ăștia cu părul umplut până la refuz de un fixativ care chiar acționează pe orice fel de vreme, îmi e și frică să mai dau pe vreun program de muzică. Dacă, prin vreo catastrofă întamplată la vreun post de radio sau tv, unul din producătorii de acolo s-ar gândi să facă o zi întreagă "dedicată" acestui "curent", cred că aș scoate Taraf-ul și Etno de la "interzis" și le-aș da "în blană". Aș asculta cam același rahat, dar măcar l-aș și auzi pe limba mea.
Partea cea mai nasoală e ca nebacalaureații o ard noapte de noapte pe piesele astea. Oare de ce? Cred că unul din motive e că nu le solicită intelectul prea mult. Trebuie doar să spună cinci-șase litere de vreo zece ori, și gata. Un alt gen de
versuri sau mai multe
cuvinte i-ar pune într-o încurcatura destul de mare. Nu ar mai ști ce sa spună către frații lor întru ale muzicii "moderne".
Nu îi înțeleg. Pe bune. Sunt o grămadă de momente când mă bucur că muzica pe care am crescut chiar avea
versuri, că
melodiile aveau mai multe
cuvinte decât anunțurile de pe pachetele de țigări, că
formațiile alea
muzicale au rezistat mai mult de-o vară, că
melodiile lor încă mai
există. Îmi pare rău pentru tinerii, pubertarii sau adolescenții din ziua de azi. În ritmul ăsta, în câțiva ani, în România se vor asculta din nou rington-urile telefoanelor lui
Burebista și ale lui
Decebal.
Mă apuc repede să îmi reiau obiceiul de a scrie dvd-uri cu muzica mea. Și opresc televizorul și radioul. Începe să se termine totul.
.jpg)
