Despre Nimic - 1.5

Duminică.  Dimineața. Afară ninge liniștit. Centraliştii bagă pe foc pentru a încălzi poporul proletar. E o liniste de iarnă. Ninge așa frumos. Dar stai! Ce se aude? A. Da. Cei de la biserică se simt nebăgați în seamă sau în alte locuri și își dau drumul în boxele cumpărate cu banii pensionarelor care eliberează troleibuzele și autobuzele și tramvaiele pentru a se întâlni la al doilea "cel mai tare loc de socializare și de punere la curent cu cine a mai murit și cu bârfele", biserica. Sau să-i zic slujbă? Pentru că unele o iau ca pe un loc de muncă mai mult. 
Să revin totuși la neliniștea principală. 
 Boxele sfinte. 
Înțeleg dreptul la "religie" al fiecărui membru al societății.  Înțeleg că fiecare are dreptul să se roage la cine vrea și pentru cine vrea. E alegerea fiecăruia.  
Ce nu înțeleg, e de ce nu o fac acolo, în liniștea interiorului locului sacru. De ce nu se roagă și de ce nu își spun ofurile şi grijile celui de "sus" în așa fel încât să nu deranjeze rugăciunile celorlalți de afară?  Sau liniștea. Sau somnul.
În fiecare zi de sărbătoare (și trebuie să recunosc că sunt din ce în ce mai multe) sunt obligat să suport trilurile experților în ploconeli către Domnul, de la biserica din zonă. Și nu înțeleg de ce. Eu dacă merg și urlu "Tatăl nostru" lângă biserica aia, sunt amendat pentru deranjarea liniștii publice.  În schimb, bisericoşii de serviciu, dacă își dau boxele la maxim până la gâjâiala aia deranjantă nu pățesc nimic. Nu cred că a zis nicăieri nici un sfânt că dacă nu dai volumul la maxim, nu ești destul de evlavios. Și sunt destul de sigur că nici Dumnezeu nu ar avea nimic împotriva opririi boxelor. I-aş ruga pe evlavioşii de serviciu să încerce o dată să își țină slujba cu boxele băgate înăuntrul bisericii, lăsate la același volum. Să văd cam cum se descurcă.  Nu cred că o să le fie bine. S-ar putea să se roage să se dea volumul mai încet, nu doar să doneze lumea mai mult.
Poate e doar problema mea, poate doar eu sunt deranjat de zgomotele care nu au nicio legătură cu credința.  Poate multă lume o să îmi spună că sunt cam nesimțit pentru ceea ce spun. N-aş vrea să se creadă că nu cred în ceva sau în cineva. Cred.  Sunt momente când cred mai mult și mă rog mai mult, sunt momente când cred mai puțin și mă rog mai puțin. Dar mi se pare nedrept să urlu când fac asta sau să trag lumea de mânecă pentru a fi văzut când o fac.
Până data viitoare, o viață colorată îți doresc, plină doar de zgomote plăcute.